Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie îndeplineşte următoarele atribuţii:
- ţine evidenţa cererilor de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române, alcătuind dosare pentru fiecare caz în parte;
- asigură condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii Comisiei pentru cetăţenie;
- asigură secretariatul Comisiei pentru cetăţenie;
- păstrează şi organizează arhiva Comisiei pentru cetăţenie;
- întocmeşte proiectele de ordine ale preşedintelui Autorităţii privind acordarea, redobândirea, retragerea şi renunţarea la cetăţenia română, precum şi proiectele de ordine de respingere a acestor cereri;
- redactează certificatele de cetăţenie şi îndeplineşte procedura de rectificare a acestora;
- asigură solemnitatea depunerii jurământului de credinţă faţă de România şi păstrează evidenţa persoanelor care au depus jurământul de credinţă;
- colaborează cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi cu instituţii internaţionale cu atribuţii în domeniul cetăţeniei, fiind abilitată să încheie protocoale de colaborare;
- comunică, la cerere, autorităţilor administraţiei publice centrale datele referitoare la persoanele care au dobândit, au redobândit sau au pierdut cetăţenia română, potrivit legii;
- răspunde solicitărilor cu privire la problemele cu care a fost sesizată, dacă intră în sfera sa de competenţă;
- informează cu caracter general publicul cu privire la drepturile cetăţenilor români, inclusiv cele care decurg din calitatea de cetăţean european;
- asigură participarea personalului la programe de formare şi perfecţionare profesională, în limita bugetului aprobat;
- realizează orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Autorităţii, în limita bugetului aprobat şi a planului de activităţi.
|