05:18 Eugen Tomac a solicitat astăzi Parlamentului României simplificarea Legii Cetățeniei |
Eugen Tomac, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Camerei Deputaților s-a adresat astăzi plenului Parlamentul României în legătură cu solicitarea moficarii legii cetățeniei. Pe contul de facebook, domnul Eugen Tomac a postat următorul mesaj: "M-am adresat astăzi Parlamentului României și am solicitat modificarea Legii cetățeniei române, astfel încât toți etnicii români din întreaga lume, indiferent daca au avut – ei sau strămoșii lor – cândva cetățenie română, să poată avea dreptul de a obține cetățenia română în condiții favorabile. Consider că această nedreptate trebuie corectată, iar românii din Valea Timocului, Albania, Macedonia, Maramureșul din dreapta Tisei sau de oriunde din lume să poată deveni, la cerere, cetăţeni români." Basarabeni.ro amintește că Eugen Tomac a candidat în colegiul care îi cuprinde pe românii din Republica Moldova și a obținut cel mai mare scor dintre candidații Alianței România Dreaptă, obținând un procent de peste 78 % din voturile cetățenilor români ce cuprind colegiul 2 din circumscripția electorală nr. 43. Autor: Basarabeni.RO |
Categorie: Pregatire dosar. depunere dosar si starea dosarului | Vizualizări: 1668 | |
Total comentarii : 0 | |