Acasă » 2017 » Mai » 12 » Serviciul de Paşapoarte din Pipera se va muta mall-ul Plaza România
14:26
Serviciul de Paşapoarte din Pipera se va muta mall-ul Plaza România

     Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat marţi că au fost finalizate concursurile de încadrare a peste 100 de angajaţi, la nivel naţional, la Direcţia Generală de Înmatriculări şi Eliberare a Permiselor, cei mai mulţi urmând să lucreze pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov.
    'Este o abordare pe care vrem să o avem din punct de vedere instituţional, astfel încât în echipă şi cu sprijinul autorităţilor locale să putem să reducem neajunsurile cu care cetăţenii s-au confruntat datorită creşterii cererilor adresate către aceste servicii.  În ceea ce priveşte Direcţia de Paşapoarte, ne dorim ca împreună, în această vară, să operaţionalizăm noul centru de la Bucureşti în incinta Plaza România', a declarat Carmen Dan cu ocazia depunerii jurământului de către noul prefect al Capitalei, Adrian Petcu, şi cel al judeţului Ilfov, Marius Cristian Ghincea.
    Ministrul de Interne le-a transmis acestor prefecţi să coordoneze împreună cu MAI activităţile de înmatriculări auto, de eliberare permise de conducere şi de eliberare a paşapoartelor.

    Noul prefect al Capitalei, Adrian Petcu, şi cel al judeţului Ilfov, Marius Cristian Ghincea, au depus, marţi, jurământul de învestire în funcţie la sediul MAI în prezenţa ministrului Carmen Dan şi a primarului Gabriela Firea.

capital.ro

Categorie: Buletine, pasaport, alocatii copii | Vizualizări: 662 | Adăugat de: Ion
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: